sâmbătă, 23 aprilie 2016

Ernesto Che Guevara - Jurnal pe motocicleta

Ernesto Che Guevara, "Jurnal pe motocicleta", Polirom, 2012 (dar eu am citit-o in engleza: The Motorcycle Diaries)

Surprinzator avand in vedere controversatul ei autor, pentru unii erou, pentru altii criminal, cartea in sine nu prea are treaba cu politica, decat tangential in cateva locuri; e povestea unei aventuri: in 1952,  la 23 de ani, studentul la medicina Ernesto Guevara pleaca cu un prieten, Alberto, pe motocicleta aceluia, intr-o calatorie prin America Latina: pornesc din Argentina (tara lor), trec prin Chile, unde ii lasa motocicleta si continua cu autostopul pana in  Peru, unde viziteaza Cuzco, Machu Pichu si Lima, dar si o colonie de leprosi, de unde pleaca cu  pluta pe Amazon, mai apoi ajung in Columbia si de acolo trec in Venezuela.

Afara de cateva pagini, mai ales pe la-nceput, unde Guevara vrea sa faca literatura, si de alte cateva mai aride, stiintifice, despre lipsurile spitalelor chiliene sau despre extragerea minereului de cupru, in cea mai mare parte a cartii, Guevara isi povesteste, ca pentru prieteni, peripetiile (pataniile) cu o tenta de umor (haz de necaz). S-ar fi putut chema "Sa radem cu Che Guevara" (uneori si "de"). Motocicleta aia e o rabla care mai in fiecare zi are cate o pana si da si cu ei de pamant de cateva ori;  tot repara la ea ca la o Dacie veche, improvizand cu sarma, dar pana la urma tot isi da duhul si raman pe jos, adevarati vagabonzi, la mila camionagiilor. Din fericire, amandoi sunt buni de gura, au putere de convingere, ca sa nu zic vrajeala (la un moment dat se dau experti in leprologie si sunt atat de convingatori ca apare un articol despre ei, cu poza, in ziarul local) si desi ramasi aproape fara un ban, in tara straina, peste tot reusesc sa gaseasca oameni care sa le ofere casa si masa sau sa le plateasca mancarea si bautura (ca daca le ofera doar bautura, ei zic ca in Argentina oamenii nu beau niciodata fara sa si manance).

M-a surprins ce putin comunist era viitorul revolutionar. Sigur, era de stanga, dar nu mai mult decat un student de azi care voteaza Bernie Sanders visand vag la la tarile nordice. Cartea ne e prezentata ca o calatorie initiatica in care in care tanarul de familie buna burgheza cunoaste suferintele poporului, fraternizeaza cu el si imbratiseaza revolutia - dar, de fapt, abia  in ultimele cateva pagini adera la comunism si alea par din alt film. Desi cel mai mult vorbeste de propriile lipsuri, de problema permanenta a asigurarii nevoilor lor de baza (hrana, adapost), uneori intr-adevar il misca necazurile celor saraci: bolnavii care isi asteapta moartea inconjurati de mizerie si indiferenta, cimitirul care creste langa mina de cupru, discriminarea indienilor. Un subofiter amabil le face rost de niste cai pe care, afla ei ulterior, ii rechizitionase pur si simplu de la niste indieni ce treceau pe acolo; fireste, le dau caii inapoi. Pe de alta parte, intr-un camion, se bucura sa stea separat de "turma umana urat mirositoare si plina de purici" a indienilor. Pe leprosii pe care  nu-i poate ajuta prea mult medical, ii ajuta mai mult la moral, purtandu-se cu ei normal, dand mana cu ei (el zice ca riscul e mic), jucand fotbal cu ei, facandu-i sa se simta iar oameni. Dar cand acestia, recunoscatori, improvizeaza un mic spectacol in  cinstea lor, Guevara nu poate sa nu remarce comicul grotesc, macabru al spectacolului in care acordeonistului mici formatii ii lipseau degete, altul era orb si toti erau marcati de boala cu diverse diformitati. Tot in colonia de leprosi, la un mic chef cu medicii de ziua lui (implinea 24 de ani), toasteaza nu pentru victoria comunismului ci pentru unirea Americii Latine.

Daca eroul comunist nu se vadea inca, nici criminalul nu se vadea. Desi au un pistol la ei, Guevara nu impusca pe nimeni si nici macar nu se bate cu nimeni; cea mai ilegala si imorala fapta a lui e furtul unor sticle de vin (de care nu are parte). Una peste alta, acest Guevara care nu devenise inca Che (din cate am inteles, che e un apelativ tipic argentinian, un fel de "bă" romanesc), acest student de 23-24 de ani pare sa fi fost om bun, inainte ca marxismul sa faca din el un om nou. Vorba aceea: din fire, oamenii buni fac lucruri bune, iar oamenii rai fac lucruri rele; pentru a face un om bun sa faca lucruri rele, e nevoie de o ideologie.

2 comentarii:

  1. cartea asta se mai gaseste in librarii?de obicei,astfel de carti apar si dispar rapid.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesanta recenzie la o foarte interesanta carte, despre care habar n-aveam ca exista. Da, da. Interesant. Che Guevara, un om de treaba, cu simtul umorului? Fabuloasa imagine! :)

    RăspundețiȘtergere