Ar fi putut fi subintitulata "or How I Learned to Stop Worrying and Love Islam". E despre islamizarea Frantei, a Sorbonei si a intelectualilor. Personajul principal, narator, s-ar vrea sa fie un intelectual rafinat, profesor la Sorbona, specialist reputat in Huysmans (cartea e presarata cu divagatii despre acesta), insa nu prea ii iese, naratorul nu pare diferit de alti [anti]eroi ai lui Houellebecq.
Primele pagini ale cartii, (inainte ca amenintarea islamista sa se faca simtita) trateaza vesnicul subiect al tuturor cartilor lui Houellbecq: criza societatii occidentale liberale/libertine; Houellebecq ne descrie insatisfactia si golul sufletesc cu care ramane naratorul din relatiile sale pasagere pentru care multi alti barbati (inclusiv eroii celorlalte carti ale lui Houellebecq) l-ar fi invidiat teribil: relatii cu studente, mereu alta in fiecare an - si asta incepand din studentie pana la 44 de ani (desi fata de alte carti ale lui Houellebecq, contine surprinzator de putin sex, abia cateva partide) - si situatia si mai trista a fostelor lui prietene din studentie, ajunse la 40 de ani singure si ruinate fizic (cum sunt toate femeile de 40, in viziunea lui Houellebecq).
Acesta e cadrul in care atentia se muta spre istoria mare (cum ar spune Teodorovici). Initial, eroul nostru, dezinteresat de politica, urmareste campania prezidentiala la tv pentru spectacol; abia cand in cursa raman reprezentantul partidului musulman si reprezentanta Frontului National, Marine Le Pen, realizeaza gravitatea situatiei.
[spoiler] Printr-un joc abil, candidatul musulman, prezentandu-se ca moderat, capteaza si voturile stangii, si cele de centru-dreapta, ambele partide traditionale nedorind sa apara ca islamofobe si considerand ca mai important decat orice e sa opreasca ascensiunea extremei drepte. (Nu cred ca un astfel de scenariu ar fi realmente posibil in Franta; intre un partid care vrea sa scoata femeile din viata publica si unul care propune o femeie presedinte, cred ca, femeile ar alege ultimul - indiferent ce le spun partidele de centru, si-ar da seama care dintre variante e mai extremista.)
Ingrijorat de evenimente, [anti]eroul nostru fuge din Paris, prilej sa revada radacinile crestine ale Frantei, sa incerce (si sa esueze in) o apropiere de crestinism. Cand se intoarce, nici Parisul, nici Sorbona nu mai sunt la fel. Au disparut minijupele, inlocuite nu de burqa dar de pantaloni largi; au disparut toate profesoarele din universitate. Si el si-a pierdut postul (fiind ateu), dar primeste o pensie generoasa - si propuneri tentante de a se alatura invingatorilor... Mai e nevoie sa spun ca le cedeaza? Cartea se sfarseste cu fraza "Je n'aurais rien à regretter." [end spoiler]
Cum ziceam pe blogul "teroristei", ”Soumission” e nu o apologie entuziasta dar e o impacare cu (ceea ce el considera) inevitabilul: islamizarea Frantei si a Occidentului. Vede in islam o posibila solutie la criza societatii occidentale. Sa ne gandim la „solutiile” SF din cartile precedente (Particulele elementare, Posibilitatea unei insule”): clonarea, „omul nou” (eliberat de slabiciuni umane ca nevoia de iubire/sex).
Ca si alte carti ale lui Houellebecq, ca valoare literara nu prea straluceste, dar e interesanta prin provocarile pe care le pune, prin ideile incomode.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu