Thomas Morus, „Utopia”, Editura Best Publishing Romania, 2001
Eu am citit-o tipărită, în română, dar este ebook gratuit in engleză.
Este o utopie comunistă, în care proprietatea privată, văzută ca sursa tuturor relelor, a fost complet abolită și se aplica regula „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”. Oamenii muncesc doar 6 ore pe zi, dar este destul din toate pentru toți, căci se produc doar lucruri realmente necesare. Toți iau masa în comun, în cantine. Toți poartă aceleași haine, cu același croi și aceeași culoare, cea naturală a firelor. Pietre prețioase folosesc doar la jucăriile și podoabele copiilor, aur doar la oalele de noapte și la lanțurile și însemnele sclavilor. Căci în societatea aia perfectă există sclavi: unii sunt condamnați de drept comun, alții străini care preferă sa fie sclavi în Utopia decât muritori de foame acasă. Ei fac muncile cele mai grele sau mai ales murdare.
Nu e o societate chiar așa egalitară de fapt, în ciuda aparențelor. Nevestele se supun bărbaților, fiii părinților, în general tinerii bătrânilor și toți celui mai bătrân membru al familiei extinse. Bărbații au dreptul să-și pedepsească soțiile, precum și părinții copiii. Fetele se pot mărita doar de la 18 ani, băieții doar de la 22 de ani, iar cine nu rezistă până atunci și cade în păcat înainte de căsătorie e aspru pedepsit. Înainte de căsătorie, viitorul mire o examinează goală pe viitoarea mireasă și reciproc și ambii se pot răzgândi dacă descoperă defecte ascunse de haine. Adulterul se pedepsește cu sclavia. Cei care au prea mulți copii mai dau din ei celor care n-au...
Și tot așa... Thomas Morus te surprinde, rând pe rând, uneori în același paragraf sau chiar în aceeași frază, când prin idei luminate, inteligente, umanitare, când prin idei aberante, uneori nepractice, alteori dure până la inuman...