[De fapt sunt inceputuri de postari despre carti, care n-au fost duse pana la capat.]
18 dec. 2012
Alessandro Baricco, Emaus, Humanitas 2012
E a doua oara cand ma dezamageste Alessandro Baricco si nu cred ca va mai exista si a treia oara - nu cred ca ma va mai convinge cineva vreodata sa-i cumpar vreo carte (poate cel mult sa imprumut). Prima dezamagire a fost cu "Barbarii", in care autorul se plangea de "barbaria" epocii noastre cam in linia lui Patapievici din "Omul recent", dar mult mai accesibil, venind cu exemple din fotbal, vinuri (teme complet neinteresante pt mine) si desigur "barbaria" suprema, internetul.
24 martie 2012
Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, Polirom, 2011
Niciodata nu mi-a placut literatura cu teme rurale. In copilarie preferam pe Olguta, Danut si Monica de la Medeleni lui Nica a lui Stefan a Petrei iar mai tarziu, in liceu, preferam Enigma Otiliei si romanele lui Camil Petrescu celor ale lui Rebreanu sau Morometilor pe care nu i-am citit. Si totusi, nu stiu de ce, in ciuda biasului contra Martei Petreu pentru figura urata pe care i-a facut-o post mortem lui Mihail Sebastian, de cand am citit recenzia teroristei, cartea asta a ajuns in fruntea listei de carti romanesti pe care vreau sa le citesc.
Poate pentru ca nu e deloc samanatorista. Nu idealizeaza nici taranul roman nici viata la tara. Dimpotriva, ne prezintă familia disfunctionala in varianta rurala.
18 septembrie 2011
Vara, caldura, atmosfera de vacanta predispuneau la lecturi usoare. Partea buna cu lecturile usoare e ca si sa scrii despre ele e mai usor (dupa cum observati, ultimele carti despre care am scris sunt 2 SF-uri si un horror, pe cand despre Swann al lui Proust n-am scris si nici nu cred ca o voi face). Totusi nu stiu nici eu exact cum se face ca in vara asta am citit, aproape consecutiv, doua povesti pentru copii. O fi nostalgia copilariei, o fi faptul ca una din cartile mele dragi, pe care as include-o in orice topuri si recomandari si as lua-o cu mine pe o insula pustie, e Povestea fara sfarsit a lui Michael Ende, care m-a convins ca uneori o poveste pentru copii e o lectura potrivita la varsta adulta - am citit-o abia la maturitate si, desi cred ca m-ar fi incantat si in copilarie, exista lucruri pe care nu stiu daca le-as fi inteles deplin atunci. Cele doua povesti de acum nu par sa faca parte din categoria asta, sunt realmente povesti pentru copii si atat - ceea ce pe mine m-a dezamagit un pic, aveam asteptari mai mari de la acesti autori, desi nu cred ca am dreptul sa le reprosez ca sunt exact ceea ce zic ca sunt si nu (si) altceva...
[era vorba de C.S. Lewis, Nepotul magicianului si:]
Salman Rushdie, Harun si marea de povesti, Polirom
E prima carte de Salman Rushdie pe care o citesc. Cred ca nu e printre cele mai reprezentative, fiind o poveste pentru copii. Tema seamana foarte mult cu cea a din Povestea fara sfarsit - si aici e vorba de salvarea lumii povestilor, a fanteziei, poluata si amenintata de distrugere, si salvatorul va fi tot un baietel din lumea noastra. Mai mult, si aici baietelul ramasese fara mama - si cu un tata deprimat si trist din cauza asta - dar spre deosebire de Bastian, nu pentru totdeauna. Poate datorita asemanarii temei am facut implicit si inevitabil comparatie cu Povestea mea preferata si de aceea povestea lui Rushdie nu m-a cucerit pe deplin.
Sper ca nu se intelege cumva ca ar fi o copie dupa Povestea fara sfarsit. Nici vorba. Asemanarile se opresc la cele mentionate de mine si nu stiu daca sunt intentionate.
[Le postez asa cum sunt - crampeie din ce citeam si ce gandeam acum 2-3 ani.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu