duminică, 11 noiembrie 2012

Henriette Yvonne Stahl - Voica

Henriette Yvonne Stahl, Voica. Pontiful, Editura Litera, 2010

Pret: 14 lei (acum la reducere 5 lei)

Cartea aceasta ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru toti paseistii care ridica ode taranului roman si considera epoca interbelica un Paradis pierdut. Henriette Yvonne Stahl, frantuzoaica la origine si cu ceva ascendenta germana,stabilita de mica in Romania, a fost in stare sa scrie pe la 20 de ani acest remarcabil tablou al vietii la tara, mult mai putin idilic decat al lui Duiliu Zamfirescu, avand-o in prim plan pe Voica, figura memorabila de taranca, ce mi-a amintit de Maria (Mica) din Acasa, pe campia Armaghedonului a Martei Petreu: si la una si la alta nefericirea adanca, fara leac, tasneste uneori la suprafata in izbucniri de mare rautate si totusi nici una nici alta nu sunt personaje (total) negative.

E foarte multa violenta familiala si nu exista agresori si victime inocente, caci victimele sunt la randul lor agresoare pentru fiinte mai vulnerabile decat ele. Dumitru bate crunt pe Voica, dar si Voica bate crunt pe Floarea, cumnata, pe Ion, copilul din flori al lui Dumitru, iar Ion, copil de numai 3 ani, da si el cu batul in Stanca, o fetita sperioasa de 9 ani pe care tata-sau i-o tocmise "sluga" (ca pe atunci si acolo nu se spunea "babysitter"). Cea mai dura scena, mai dura pentru mine decat orice am intalnit in Viata lui Kostas Venetis, e insa cand Voica bate un caine, numai pentru ca e al Floarei, dusmancei; va previn ca e greu de suportat (si sa nu credeti ca eu sunt un fel de Brigitte Bardot, din contra, votez pentru eutanasierea cainilor vagabonzi cu ambele maini).

Henriette Yvonne Stahl ne mai prezinta si alte aspecte din viata satului: O fetita de 11 ani nu stie citi ca n-a facut decat cateva zile de socala; tatal ei l-a platit (in natura) pe dascal ca sa nu ii ia fata la scoala, sa poata sa aiba grija de un fratior mic; fetitei nu ii pasa: "Doar n-oi muri, ca-s fata, nu baiat!" O lauza zace la pat cu mari dureri; cu greu "domnisoara" (naratoarea)  ii convinge barbatul sa cheme doctorul, care fara sa o examineze ii da niste prafuri, aceleasi pe care le prescrie si pentru tuse... pana la urma o pune pe picioare moasa comunala, chemata tot la insistenta "domnisoarei"... Dumitru il imbata pe micutul Ion cu rachiu, mandru de el ca bea ca un om mare, si toata lumea se distreaza de shotiile copilului, caruia dupa asta ii e rau cateva zile...

A nu se crede totusi ca taranii sunt prezentati doar ca niste brute necioplite. Brutalitatea e doar una dintre fetzele lor, aceiasi oameni pot fi si politicosi si prietenosi in alte contexte, mai ales cand au interesul, iar cu "domnisoara" de la oras care sta la ei in gazda si e martora neputincioasa la toate astea, si Voica si Dumitru sunt de-a dreptul respectuosi - desi ea e tanara de tot, ei ii spun "domnisoara" iar ea le spune pe nume. Amandoi sunt oameni harnici, gospodari, chibzuiti, gandind in perspectiva: Voica nu vrea sa primeasca copilul din flori decat daca barbatul trece 2 pogoane pe numele ei, ca nu cumva copilul cand va fi mare s-o zvarle in strada; Dumitru nu vrea sa-i dea pogoanele ca s-o motiveze sa se poarte frumos cu copilul lui, sa nu-l bata, stiind ca la batranete va depinde de el; fiecare are dreptatea lui.

Alte pareri, tot favorabile, despre carte gasiti la luciat si la la capricorn.

joi, 8 noiembrie 2012

Octavian Soviany - Viata lui Kostas Venetis

Octavian Soviany, Viata lui Kostas Venetis, Cartea Romaneasca, 2011, 416 pagini (tiparita si ebook)

"De ce îl urmărim pe failibilul, chinuitul şi sordidul Kostas Venetis în aventurile lui înspăimântătoare, tandre, stângace, idioate, oribile, superflue sau revelatoare?  De ce ne afundăm într-o psihologie mocirloasă şi ne pierdem în labirintul opac şi de multe ori alienant al vieţii lui?" se intreba capricorn si nici eu nu stiu ce sa raspund. O fi gustul pentru senzational, o fi atractia ametitoare  a abisului... Dragos zicea ca asta ar putea fi "o carte în stare să tragă pe tineri din faţa calculatorului." Dupa aceste si alte recomandari calduroase si dupa unele ezitari (vedeam ca e comparat cu marchizul pe care eu nu-l suport) m-am hotarat pana la urma s-o citesc.

Întamplator am citit Viata lui Kostas Venetis in paralel cu Bel Ami al lui Maupassant si am avut surpriza sa constat ca romanul de acum un secol pare mult mai contemporan decat cel de acum un an. Unul are drept personaje oameni slabi, viciosi, coruptibili dar vii si credibili, celalalt ipostaze ale raului absolut. Insa nu stiu în ce măsură ii pot reprosa "Vietii lui Kostas Venetis" lipsa de adancime a personajelor si neverosimilitatea, lipsa de logica a evenimentelor sau e ca si cand as reprosa asta celor 1001 de nopti sau unui basm. Kostas Venetis insusi e un personaj consistent, multe altele insa, dintre cele cu rol esential in viata lui, au consistenta unor umbre chinezesti pe perete: mama lui (nu si tatal), parintele Makarios, beizadea Mihalache... motivatiile lor sunt neinteligibile sau contradictorii: [spoilers] De ce mama lui face tot posibilul sa-l ispiteasca ? De ce ii cere parintele Makarios sa se dezbrace si sa se lase pipait de Yussuf ? Ce urmareste de fapt beizadea Mihalache recrutandu-l sau trimitandu-l cu Manoil la Paris ? Lucrurile nu se leaga. Si chiar Kostas Venetis insusi, de ce se razbuna atat de crunt pe Frosa si Calomfir, cand dintre toti cei pe mana carora incapuse, aia l-au tratat cel mai cumsecade ? [end spoilers]

Octavian Soviany manuieste cu maiestrie limba, impregnandu-i o mireasma arhaica dar si  miasma de putreziciune, caci totul se petrece sub semnul mizeriei materiale si morale, al sordidului, al mocirlei (si tocmai de aceea n-ar fi pornografie, argumenteaza ingenios Soviany). Pentru Kostas Venetis, sexul e "pidosnicie" si "malahie""p.... femeii duhneste a gropnita" si "f...... din ura e mai presus de f...... din dragoste". Este convins ca este stramb din nastere si ca - asta e filozofia lui - rostul sau pe lume, lasat chiar de Dumnezeu, este raul. Gandirea lui Kostas Venetis e premoderna, eretica dar impregnata de concepte religioase, lucru firesc la un levantin a carui educatie a fost exclusiv religioasa - dar nu si cand isi traieste peste jumatate de viata, de pe la 20 de ani, in Occident.

Daca romanul mi-ar fi cazut in mana pe nepregatite, fara sa stiu nimic despre el, probabil m-ar fi socat rautatea personajului; asa insa, afland dinainte ca [anti]eroul ar fi chintesenta raului, m-au surpins la el ocazionale dovezi de bunatate, de afectiune. Spune ca nu isi iubeste tatal, il dipretuiste ca e moale, totusi se lupta cu disperare sa il insanatoseasca. Poate ca totusi Kostas Venetis nu se cunoaste suficient pe sine...

joi, 1 noiembrie 2012

Guy de Maupassant - Bel-Ami

Guy de Maupassant, Bel-Ami, Editura Art, 2011 

(Eu am citit de fapt editia de la Adevarul, care acum nu se mai gaseste, in aceeasi traducere de Garabet Ibraileanu.)

eBook gratis legal in franceza si engleza

Georges Duroy, alintat Bel-Ami, e un barbat irezistibil; toate femeile, de la 10 la 40 de ani, de la cocote pana la doamne din lumea buna, de la cele mai frivole pana la cele mai serioase, au slabiciune pentru el. E aratos - mustatile sale rasucite fac furori - simpatic, indraznet, stie sa le atinga coarda sentimentala dar si sa le faca sa rada, dezarmandu-le. Companion placut, jovial, descurcaret, saritor, pare tuturor baiat bun si de nadejde; se dovedeste un arivist fara prea multe scrupule. Il vedem avansand treptat in cariera de jurnalist si de homme a femmes, din stadiul in care mai avea bani pentru doua pranzuri fara cina sau doua cine fara pranzuri pana in stadiul in care averea de jumate de milion i se pare prea putin, cand, cu indrazneala si lasand la o parte ultimele scrupule, ar putea da o lovitura de cateva milioane.

Constatam cu ocazia asta ca toate-s vechi si noua toate: daca mustatile lungi si rasucite nu mai sunt de mult la moda, in schimb ziarele care scriu la comanda politica si politicienii din umbra, care se folosesc de ziare ca sa-si promoveze interesele politice si de politica, ca sa se imbogateasca sunt la fel de actuali/e acum ca si atunci, in Franta secolului XIX. Interesant  personaj mi s-a parut madame Forestier, care, intr-o vreme cand femeile nu puteau scrie intr-un ziar decat rubrica de moda sau mondena, face jurnalism prin procura, scriind (de fapt dictand) articolele sotului ei (si nu numai).

Traducerea, apartinand scriitorului si criticului Garabet Ibraileanu, aleasa desigur pentru ca are copyright expirat, e veche si presarata cu regionalisme moldovenesti, incat a fost nevoie de note de subsol care sa explice nu aspecte ale lumii pariziene ci moldovenismele traducerii. Asa ca daca stapaniti franceza, va recomand sa incercati originalul, ca e gratis in forma electronica; din pacate, franceza mea nu e chiar asa buna, am inceput cartea in franceza pe tableta dar am terminat-o in romaneste (era sa zic moldoveneste) pe hartie. Exista si alte editii tiparite in romana, de la 12 la 40 de lei, dar nu stiu ce traduceri folosesc.