marți, 31 iulie 2012

Ana Maria Sandu - Omoara-ma!

Ana Maria Sandu, Omoara-ma!, Polirom, 2011

Pret: 10 lei ebook / 30 lei tiparita

Vali, un tip obisnuit, se intorcea de la o bere cu baietii, putin pilit, cand neobisnuitul apare brusc in viata lui sub forma unei fete care plange, se loveste de zid si baguie cuvinte incoerente si nelinistitoare. O ia sub aripa dintr-un amestec de mila si atractie si astfel devine confidentul unei povesti stranii.

Ramona era si ea o fata obisnuita; studenta din provincie, terminase facultatea si nu stia cum sa supravietuiasca in capitala cu un salariu care nu ajungea de o chirie, asa ca oferta batranei doamne Manea de a o gazdui gratis i s-a parut colacul de salvare.

Inceputul convietuirii lor parea the beginning of a beautiful friendship intre cele doua femei atat de diferite nu numai ca varsta ci si ca personalitate - cu tot avantajul tineretii, Ramona se simtea banala si stearsa pe langa distinsa doamna Manea; eleganta si tinuta ei ii impun dar mai ales povestile despre viata ei trecuta o fascineaza. Pe  masura ce prietenia, intimitatea dintre ele creste, pe masura ce creste facinatia Ramonei, restul, tot cea forma viata Ramonei de pana atunci, se estompeaza, legaturile cu restul lumii - cu generatia ei, cu familia ei - se subtiaza pana se rup: dupa o cearta cu mama ei, Ramona renunta la mobil si prin asta la orice contact cu viata ei trecuta. Totul cumva firesc, de la sine, fara ca doamna Manea sa i-o fi cerut expres, pur si simplu pt ca ea nu mai simtea nevoia de nimeni altcineva, de nimic altceva.

Asa ca ajunge sa-si duca viata numai in apartamentul doamnei Manea, respirand atmosfera doamnei Manea, hranindu-se cu nesecatele povesti din trecutul fabulos al doamnei Manea (care o poarta la Paris, Saint-Tropez si Lisabona), traind aventurile doamnei Manea, indragostindu-se de iubitii de altadata ai doamnei Manea... Si aici ajung la ce nu mi-a placut in primul rand: povestea gerontofilo-necrofila cu Geo, cu "cerculetele" lui si triunghiul amoros din care 2 sunt septuagenari - si lucrurile devin si mai creepy cand Geo, iubitul din tinerete al doamnei Manea, ajuns batran si decrepit, devine postum iubitul imaginar al Ramonei... Nu mi s-a parut convingatoare nici povestea pariziana din casa-acvariu - in schimb Parisul e evocat convingator, cel putin pentru cineva ca Ramona si ca mine, care n-a calcat pe acolo - si nici evolutia doamnei Manea [spoiler] din fiinta generoasa care ajuta dezinteresat o tanara aproape necunoscuta, bolnava si dezorientata, in fiinta malefica si posesiva de la urma [end spoiler] - sau Ramona ar fi un narator necreditabil ?

[spoiler] Acum cand scriu cred ca mi-a "picat fisa" in legatura cu povestea din casa-acvariu si in general povestea pariziana: triunghiul parizian e imaginat de doamna Manea ca proiectia relatiei reale din triunghiul bucurestean, in care doamna Manea s-a pus pe sine in rolul Ramonei, pe cand Marie joaca rolul ei din realitate: Marie o primeste, generoasa, sa doarma in casa ei pe Veronica Manea, care insa se foloseste de ocazie ca sa flirteze cu iubitul Mariei, Ian(Geo). In plus, se pune pe sine in postura de a fi fascinata de batrana Martha Bibescu, asa cum irl este Ramona fascinata de ea. Si nu tr. sa fie verosimila din moment ce e fictiune[-in-fictiune], din moment ce doamna Manea, dupa cum aflam in final, nu a locuit de fapt niociodata in strainatate. [end spoiler]

E o poveste bizara, disturbing, uneori neconvingatoare, insa este una dintre cartile demne de interes ale generatiei (relativ) tinere de scriitori romani afirmati in anii 2000.

PS: Poate ar fi fost interesant sa vedem povestea si din cealalta perspectiva, a doamnei Manea, ca in Colectionarul lui Fowles - sa zicem intr-un jurnal descoperit dupa moartea ei - dar poate asta ar fi rispit o parte din mister...

miercuri, 25 iulie 2012

Thomas Mann - Casa Buddenbrook

Thomas Mann, Casa Buddenbrook, Editura Rao, 2009

(eu am citit de fapt alta editie veche, dinainte de '89, de la Cartea Romaneasca)

Mi se pare incredibil ca Thomas Mann a scris cartea asta la numai 26 de ani - 26 de ani mi se pare prea devreme chiar pt a o citi, risti sa o gasesti cam plicticoasa... Asa cum poate ca stiti, cartea descrie (minutios) destinul, marirea si decaderea unei bogate familii de negustori de grane din marea burghezie a unui vechi oras german (Lubeck, orasul natal al lui Mann), urmarita timp de 3-4 generatii, de la apogeu pana la stingere. E un mediu pe care Thomas Mann il cunoaste foarte bine pt ca din el provine; filozofia lor de viata e o imbinare de austeritate si epicurianism(*): respectabilitate burgheza, seriozitate, simtul datoriei si al raspunderii, dar si lux, belsug, mese copioase si sofisticate servite in sali elegante decorate cu fresce cu zei antici.

Cum ziceam, 26 de ani e prea devreme pt a o citi, pt ca nu vei gasi in ea nici aventura (singurele aventuri din viata lor sunt afacerile, fluctuatiile negotului), nici povesti de dragoste biruitoare impotriva tuturor obstacolelor, nici povesti de dragoste tragice - povestile lor de dragoste sunt doar scurte episoade la inceputul unor vieti care curand le lasa in urma asezandu-se pe fagasul dinainte trasat. Presupun ca pe la varsta aia sau chiar mai devreme am citit-o prima data si mi-a placut mai putin decat acum; de multe lucruri nu imi aminteam (am uitat? nu am percutat ? am citit pe sarite?) imi amintesc insa ca si atunci, mai mult decat acum, mi-a parut rau pt Tony.

Tony a ramas personajul meu preferat, dar abia acum observ cat e de inrudita cu Grace din "Doua sau trei gratii" a lui Huxley pe care pe atunci probabil inca nu o citisem: fermecatoare, copilaroasa, proaspata si spontana in ciuda faptului ca (exact ca Grace) tare ii place sa joace cate un rol, este si ea la fel de patrunsa de sentimentul prestigiului familiei ca oricare dintre ceilalti.

Cartea nu e o punere sub acuzare a marii burghezii dupa cum nu e nici o glorificare a ei - sau e in aceeasi masura si una si alta. Relevanta e ambivalenta autorului in conflictele dintre rigorile burgheze si firile care nu li se adapteaza:  in conflictul dintre Thomas si fratele sau, histrionicul Christian, tine vizibil (si ne face sa tinem) cu Thomas, pe cand in cel dintre Thomas si fiul sau, sensibilul Hanno, a carui precoce vocatie muzicala e pentru tatal sau motiv de ingrijorare si dezamagire, autorul empatizeaza (si ne face sa empatizam) cu Hanno.

Thomas insusi nu este burghezul tipic si conformarea la asteptarile celorlalti, contrastul dintre viata lui interioara si rolul de care se straduieste sa se achite impecabil il costa; e un personaj complex si pana la urma tragic. Spre deosebire de el si de alte personaje principale ale cartii,  multe dintre personajele secundare sunt cliseistice, reduse la cate o singura trasatura de caracter si la gesturi repetitive: Klothilde, ruda saraca, care inca din copilarie era batranicioasa si se distingea doar prin marea pofta de mancare; cele 3 verisoare fete batrane cu replicile lor intepatoare din invidie etc.

O recomand (nu ca ar avea nevoie de recomandarea mea) dar preferabil dupa 30 de ani (hai si 28 daca esti deja casatorit(a) si cu copii).
---------------------
*expresia asta nu imi apartine, am intalnit-o la Alex Leo Serban, in "Dietetica lui Robinson", in legatura cu altceva, dar mi se pare ca surprinde exact weltanschauung-ul familiei Buddenbrook.