joi, 23 iunie 2011

Serge Brussolo - Febra

 Dupa "Carnavalul de fier", am mai vrut Brussolo - si la recomandarea aceluiasi dragos de la chestii livresti si a unui prieten din afara blogosferei, am incercat cartea asta.

O numeroasa echipa de cercetatori e trimisa sa studieze o planeta-animal-in-hibernare, cu misiunea de a afla cum reuseste giganticul animal sa supravietuieasca in vidul cosmic, generandu-si atmosfera proprie - si cu interdictia expresa de a ii face vreun rau. Dar dupa ce raman fara rezerva de hrana, nu le ramane decat sa se hraneasca din carnea animalului-planeta,cu efecte devastatoare atat pentru el cat si pentru ei. Ei isi pierd umanitatea, unii prin mutatii fizice monstruoase, degenerative, altii prin "mutatii" psihice care ii fac sa isi piarda identiatea, sa nu se mai simta oameni, ci "celule", parte din animal, pe care incearca sa il apere impotriva infectiei umane. Aici m-a cam pierdut, nu am reusit sa iau in serios o faza ca asta:

Suedezul [...] cu pupilele dilatate de ură şi exaltare[...] sări pe piedestalul improvizat de un neg ca şi cum ar fi urcat la tribună.
― Fraţi leucocite, îl auzi Liza urlînd, răul este din nou aici! Bacteriile invadatoare îşi masează trupele la graniţă! Patria noastră, acest organism viu al cărui soldaţi microscopici sîntem, aşteaptă sacrificiul nostru! Să digerăm invadatorul patogen! Cei care vor cădea în luptă vor fi forma puroiului glorios al eroilor necunoscuţi...
Altii, dintre cei care au norocul sa gaseasca o zona de carne [cel putin aparent] sanatoasa, nemutagena, incearca sa o "creasca" artificial, sa ajunga la cat mai multi, o dezvolta ca o tumoare, in dauna intregului organism; altii vor sa il omoare, impiedicand astfel degenerarea lui si a lor; animalul imbolnavit de toate acestea reactioneaza prin febra, frisoane, spasme care pentru oameni inseamna cutremure si arsita insuportabila, cand "pamantul" le arde talpile.

Oroarea trece uneori de limita suportabilului. Cel putin de limita mea - era sa abandonez cartea chiar pe la inceput, cand am ajuns la procedura de "ingropare" a cadavrelor. Asadar, nu pot sa zic ca mi-a placut - sigur mult mai putin decat cealalta - desi e acelasi Brussolo, cu aceeasi imaginatie maladiva, cosmaresca, care dincolo imi placuse.

Alte pareri:
una calda:
http://2070decuvinte.blogspot.com/2008/04/serge-brussolo-febra.html
una rece:
http://www.bookblog.ro/sf-fantasy-horror/febra/

luni, 6 iunie 2011

Serge Brussolo - Carnavalul de fier

SF? Fantasy? Horror ?
Toate cele de mai sus ?
Niciuna din cele de mai sus?

E pur si simplu o lume de cosmar, creata de o imaginatie dezlantuita, pe cat  de bogata pe atat de bolnava; ale carei creatii, ulterior, autorul a incercat sa le insaileze intr-o poveste SF unitara, dar nu a prea reusit. Povestea SF nu are prea multa coerenta si logica, explicatiile finale care trebuiau sa lege si sa explice totul nu prea reusesc, nu prea stau in picioare; dar imaginatia e impresionanta, te face sa te gandesti la  Hieronymus Bosch...

Poate un pic si la Pieter Bruegel cel batran, in partea cu multimea petrecareata din Orasul Serbarilor, oras aflat intr-o continua petrecere, in care zilnic sunt praznice, baluri mascate si focuri de artificii, in care dirijabile imprastie mereu din cer o ploaie de confetti si serpentine. Dar cruzimea si suferinta se ascund chiar si sub aparentele cele mai inocente si vesele: mastile, dansurile, procesiunile, muzica pot fi capcane mortale; focurile de artifcii subacvatice sunt obtinute prin explozia unor pesti luminiscenti care presara cu maruntaiele lor fundul lacului...

Mai intalnim rauri si mari de pitici care poarta corabiile pe palme, dar care, irascibili si schimbatori ca marea, pot la manie sa le rastoarne si sa le sfasie pasagerii; in aceste "mari" se scufunda fetite orfane de 10-12 ani ca sa culeaga perlele ce le cresc pe corp ca excrescente tumorale, luandu-le astfel viata si riscandu-si viata proprie. Sau simbio, asceti care au renuntat la orice functie corporala "impura", si-au atrofiat voluntar mainile, si-au distrus ochii si gura - si s-au legat printr-un fel de cordon ombilical de cate un alt om pe care il calaresc si il folosesc sa le inlocuiasca functiile biologice pierdute. Sau preotese venusiene enorm de obeze, ca acele Venus preistorice, a caror imbratisare si transpiratie febrila poate reda tineretea si pe care "pestii" lor le imbolnavesc la comanda in acest scop. Si multe altele... si dupa cum vedeti, peste tot dai de cruzime si suferinta, in relatiile interumane sau inter-specii.

Am citit-o intr-o singura zi, de pe la 2 pana pe la 10 seara, imediat dupa ce citisem  recomandarea lui dragos de la chestii livresti, si as recomanda-o la randul meu, dar nu stiu unde o mai puteti gasi, probabil numai prin anticariate si pe net.