luni, 9 noiembrie 2009

Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop



Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop (+Gaudeamus), Editura Litera  (+Jurnalul National), Bucuresti, 2009

Foarte contemporan acest roman scris acum peste 80 de ani de adolescentul Eliade. Voisem sa zic modern, dar de cand cu postmodernismul, in literatura "modern" a capatat o conotatie opusa sensului sau din dictionar, e ceva deja depasit, demodat.

Contemporan, deci, dar nu atat prin viata si precouparile adolescentilor - care daca s-au schimbat substantial in doar 20 de ani, de cand au disparut uniformele si practica agricola si au aparut calculatoarele si mobilele, cu atat mult difera de vremea cand pentru baieti si fete erau licee diferite si deci lumi diferite - cat prin abordarea literara:
Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic, nici sa nu infrumusetez, si cred ca m-am tinut de cuvant. Imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scrie despre adolescenta si scrie intemeiat pe documente. (Mircea Eliade, Amintiri)

Asadar autenticitate, fapte neinfrumusetate, deloc literatura, in plus un autor narator care nu se cruta deloc pe sine povestestindu-si umilintele si esecurile - oare unde am mai vazut noi una ca asta ?  In plus, romanul incepe autoreferential:
Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop.

si se incheie rotund, cu chiar momentul inceperii romanului, la terminarea liceului, dupa bacalaureat, mai exact cu scrierea acelei(asi) fraze. "Romanul" ar fi de fapt documentatia pentru roman, in care prietenii-personaje dau si ei sugestii, atat despre cum sa fie prezentati in roman (si se supara daca autorul nu tine cont de ele sau scrie despre ei lucruri care nu le convin) cat si despre prezumptiva eroina, caci autorul se teme ca "toata durerea unui adolescent miop nu va misca niciun suflet daca acest adolescent nu se va indragosti", dar problema e ca el nu cunoaste deloc fetele, care il intimideaza total, asa ca apeleaza la experienta prietenilor, apoi la o verisoara, singurul lui contact cu universul feminin, ale carei idei insa sunt prea siropoase ca sa fie utile, asa ca renunta la eroina.

Autofictiune si metaroman - ce poate fi mai contemporan ?

Lasand acum teoriile literare la o parte, avem un adolescent ochelarist, urat, frustrat, complexat, inadaptat, speriat de fete, devorator de carti - pe scurt, un nerd. Nu insa un tocilar - nu e acelasi lucru ! - caci daca citea pe nerasuflate tot ce il interesa, neglija total programa scolara si materiile care nu-i placeau (in special matematica)  profesorii respectivi considerandu-l lenes sau chiar incapabil, prost. In fata acestori profesori care-l dispretuiesc, in fata parintilor care ii reproseaza insuccesele scolare, in fata fetelor care nu il baga deloc in seama (sau cel mult il privesc ca pe o curizitate) vrea el sa-si ia revansa intr-o zi ajungand mare, celebru - tel suprem spre care isi canalizeaza toata energia.

Colegii lui de generatie il tratau ceva mai bine; il ironizau (ii ziceau doctore) dar nu il ostracizau, nu il izolau, nu il excludeau din grup. Are prieteni: Dinu, cel mai apropiat, penduland intre lumea din mansarda prietenului sau si distractii mai facile, spre care il predispunea fizicul atragator, pe placul fetelor; Robert, frumusel, ingamfat, superficial, poseur, cu succes la sexul frumos, succes pe care il mai si exagera verbal; Marcu, evreu, comunist, devorator de carti pe care nu lasa din mana nici la scoala in timpul orelor, era si el elev slab, subapreciat de profesori. Cu ei face schimb de carti, se plimba prin Cismigiu, joaca in piese de teatru scolare, merge la colindat sau la... bordel (considerat pe-atunci o etapa aproape obligatorie in viata unui elev de liceu, cum ziceam pe blogul chestii livresti ). Prietenii binevoitori ii aranjeaza si o intalnire cu sora unui flirt de-al unuia dintre ei, dar iese prost datorita purtarii lui ciudate, contradictorii.

Exista destule astfel de intermezzo-uri de grup, insa cea mai mare parte a cartii se petrece in singuratate, in interiorul mansardei si in interiorul mintii adolescentului miop. Mansarda casei parintesti e lumea lui, refugiul lui din fata lumii exterioare ostile si a ajuns sa ii reflecte personalitatea, e la fel de intesata cu carti  ca propria sa minte. Aici momentele de melancolie si visare sentimentala sunt infrante prin exercitii de vointa - intr-o perioada, chiar prin biciuiri cu funia, care ii provoaca un fel de voluptate dureroasa - dar revin iarasi si iarasi...

Daca-mi ingaduie Radu Vancu sa-l parafrazez, a fi [adolescentul] Eliade e o ocna. Si fiecare din cartile citite pe nerasuflate e inca o caramida la zidul care il izoleaza, il deosebeste, il instraineaza de ceilalti - dar si la scara care il va scoate intr-o zi deasupra...
Gaudeamus

Este continuarea "Romanului adolescentului miop":  primul prezenta anii de liceu, ultimul anii de studentie.  Tot autofictiune dar doza de fictiune e mai mare. Personajul e si nu mai e acelasi: la fel de ambitios, de pus pe fapte mari, de devorat de patima cunoasterii care il impinge uneori sa se izoleze de toti si de toate, saptamani in sir, in mansarda, printre carti; dar are primele succese: academice, profesionale, sociale, erotice... Acum este apreciat de profesori, in special de cel de logica (cu "sprancenele dracesc arcuite"),  in care il recunoastem pe controversatul Nae Ionescu, care il si ia colaborator la ziarul sau. Daca in primele zile e singur si stingher in marea de studenti necunoscuti de ambele sexe, curand gaseste rezolvarea problemei, punandu-si mansarda la dispozitia unui cerc studentesc ce tocmai lua fiinta, alegandu-se astfel cu prieteni noi, o viata sociala, ocazii de flirt...

Spre deosebire de predecesorul sau, romanul asta are si o eroina. Apare, in sfarsit, o fata care nu e superficiala, frivola, preocupata doar de flirturi si distractii si plictisita de orice tema serioasa; care priveste fascinata multimea de carti din mansarda si il intreaba daca n-are nevoie de o bibliotecara; care vrea sa-i fie discipol si se lasa modelata de el si... atentie, urmeaza un spoiler !

Ce spoiler ? veti zice - doar e clar ce urmeaza: cei doi se iubesc si sunt fericiti impreuna. Sau poate apar obstacole, forte potrivnice care ii separa, ca pe Romeo si Julieta ? Sau poate fata il dezamageste, se dovedeste in cele din urma mediocra, superficiala, frivola, ca la Camil Petrescu ? Nu, niciuna din variantele de mai sus. Atunci ? Nu, nu va spun. Va las sa desoperiti singuri, citind si enervandu-va, cum m-am enervat si eu.
Addenda

In Addenda volumului gasim, in Jurnalul (apoi Romanul) unui om sucit si alte cateva texte, un Eliade si mai tanar, mai aproape de copilarie, mai candid, mai uman parca si mai simpatic, in care interesul pentru filozofie, abia incoltit, coexista cu pasiuni mai vechi: chimia si entomologia, iar mansarda adapostea, pe langa carti, un mic laborator de chimie si o colectie de insecte. In vacante merge in tabara la Dumbrava Sibiului unde prinde insecte si viseaza idile cu fete imaginare; pana la urma se smulge cu un efort de vointa din starea aia de moleseala, plecand intempestiv din tabara. Sau merge la tara, la Sacele, unde de asemenea prinde insecte si viseaza iubiri cu fete imaginare, dar de data asta li le povesteste prietenilor, in scrisori, ca fapte reale - si ei il cred, in prima instanta, pana descopera contradictii si asemanari suspecte cu pasaje din cartile lui d'Annunzio.

...Si ar mai fi si altele de spus, dar m-am hotarat sa ma opresc si sa postez acum, neaparat,  numai ca sa nu-i dau dreptate lui dreamingjewel :)

miercuri, 9 septembrie 2009

Ce s-a intamplat in vacanta de vara: crime, accidente sau doar fantezii macabre ?

Pentru copiii rataciti pe-aici de Google, in cautare de ajutor la teme:  Nu pe blogul asta veti gasi ce cautati - ci la  pui-de-compuneri.blogspot.com 

Aici este vorba de cartea "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" de T. O. Bobe si ii sfatuiesc pe toti cei care n-au citit-o  inca sa se opreasca aici ca urmeaza spoilere majore - sa citeasca cartea mai intai, ca merita. Zum & Caligraf au incercat sa elucideze misterul crimelor din Compunerea lui Luca  si au  ajuns la concluzii similare celor la care ajunsesem si eu la prima lectura a cartii:

duminică, 6 septembrie 2009

Romanii scriu bine uneori - pe urmele "teroristei" prin literatura romana tanara

Postul care urmeaza este, in acelasi timp:
- prima mea leapsa - "leapsa terorista" pornita de Ruki, prin care blogosfera cititoare protesteaza elegant impotriva inchiderii celui mai bun blog de carti de la noi;
- o replica - si cateva recomandari - pentru Cristina de la confruntadurerea, care  crede ca romanii scriu mult si prost.


Eu nu citeam literatura romana. Mai deloc. Ramasesem cu cat ramasesem din scoala. Facuta in buna parte "inainte". La asta adaugandu-se totusi cate ceva din recuperarile anilor '90: exilul cu Eliade, Cioran, Ionesco, inchisoarea cu Steinhardt... dar nimic mai recent, nimic scris dupa '89, niciun autor nou, din cate imi amintesc. Asta in aproape doua decenii de citit, mai intensiv sau mai pe sponci, dupa cum imi permitea timpul. De citit aproape exclusiv literatura straina.

Cred ca cei mai multi cititori romani sunt - sau erau pana de curand - in situatia mea. Si cred ca as fi ramas in situatia asta, poate pentru totdeauna, daca n-as fi dat intamplator, in plimbarile mele pe net, peste luciat, cititoarea-terorista. Si ar fi fost pacat...

N-am sa fac o cronica, cum cere leapsa, ci o enumerare a catorva carti romanesti (nu m-am putut nicicum hotari pentru una singura) citite la imboldul "teroristei",  in ordine aproximativ cronologica, cu doua-trei cuvinte despre si link-uri spre cronicile (sau mai bine zis impresiile de lectura ale) lui luciat:

"Luminita, mon amour" de Cezar Paul-Badescu: cred ca asta a fost chiar prima carte romaneasca contemporana citita - din fericire, caci mi-a confirmat ca autorii romani tineri merita atentie. Istoria unei relatii care incepe ca o iubire ce trece peste orice piedici: opozitia parintilor de ambele parti, mizeria inconjuratoare  (povestea incepe in anii '90,  in ambianta unui camin studentesc cu bai sordide sau a unui apartament neincalzit dintr-un orasel sarac din Moldova) si mai ales nevroza Luminitei - dar sfarseste peste ani in detestare reciproca. E autofictiune. Dpdv etic un gest discutabil - dar dpdv estetic o carte buna. Fragmente aici.

"Cum mi-am petrecut vacanta de vara" de T. O. Bobe: asa cum sugereaza titlul, e o compunere scolara. O compunere lunga, luuunga,  intinsa pe sute de pagini, in care elevul Luca, proaspat absolvent de clasa a IV-a,  vrea sa-si povesteasca in detaliu toata vacanta de vara. Autorul reuseste sa intre perfect in pielea personajului. Cu stangacii de exprimare firesti varstei si cate o greseala de ortografie ici colo, cu "expresii frumoase" tipic scolaresti si expresii mai putin "frumoase" prinse de la parinti (de exemplu "japita ordinara", epitet cu care Luca e foarte generos cu toti cei ce-l supara). Fragmente aici.

"Viata si faptele lui Ilie Cazane" de Razvan Radulescu: un fel de episod "Dosarele X" plasat in Romania socialista, unde miracolul ia forma banala a unor rosii gigantice iar in loc de Mulder & Scully avem doi securisti (un colonel si un locotenent) care incearca sa "rezolve" cazul batand omul ca sa "recunoasca" versiunea lor prestabilita. Treptat insa in sufletul colonelului - personaj surprinzator, inzestrat de autor si cu o latura sensibila, ca sot si proaspat tata e afectuos si grijuliu, ceea ce o contrariaza pe luciat, care probabil n-a auzit de experimentul Milgram - indoiala incepe sa se infiltreze erodand materialismul lui solid, bazat pe convingeri marxiste, pana cand acesta ajunge sa organizeze chiar acasa la el o sedinta de spiritism in care invoca spiritul lui... Marx. Fragmente aici.

"Teodosie cel Mic" de Razvan Radulescu: un fel de poveste  petrecuta intr-o ciudata lume imaginara in care printre oameni se amesteca personaje zoomorfe iar orase reale: Bucuresti, Petrila, Filiasi se amesteca intr-o geografie fantezista cu repere geografice imaginare: Zidul care imparte tara in doua, capsunaria Bufnitei Kaliopi, ciupercaria Minotaurului Samuil, Lacul Rece unde stapaneste Somnul Protector... Toata aceasta tara imaginara e mostenirea copilului Teodosie care creste si se formeaza sub grja atenta a devotatului sau Pisicaine, in timp ce Somnul Protector unelteste sa-i uzurpe tronul. Nu e insa o poveste clasica pentru copii, ci un fel de poveste postmoderna pentru adulti, in care autorul isi ia libertatea, de pilda, sa-l puna pe Teodosie sa rasfoiasca povestea din care face parte, chiar pe laptop-ul autorului, in timp ce primeste instructiuni de utilizare a calculatorului (un Mac) de la Marele Monstrulet. Fragmente aici.

"Zilele regelui" de Filip Florian: asta cred ca are cele mai mari sanse sa-i placa Cristinei, fiind vorba de un neamt care se lupta cu inertia romaneasca straduindu-se sa puna lucrurile in miscare aici, sa impinga tara pe drumul modernizarii si occidentalizarii. Neamtul e viitorul rege Carol I, pe atunci inca principe; cartea il urmareste de la plecarea din Germania pana la incoronarea ca rege, dupa obtinerea independentei tarii, prin ochii unui conational de-al lui, un dentist german care il urmeaza la Bucuresti - un Bucuresti mult mai balcanic, mai oriental decat il stim azi - si are astfel ocazia de a fi martor - uneori indirect sau de la distanta alteori foarte de aproape, fiind chiar implicat in evenimente - al momentelor importante din viata publica sau privata a principelui, viitor rege - dar si martorul unei lumi pentru el foarte exotica si surprinzatoare - si de multe ori si pentru noi cei de azi, care putem astfel vedea cate s-au schimbat de-atunci - lume care isi are farmecul ei. Fragmente aici.

Si iata ca am pus la dispozitia Cristinei si a amicilor ei, oameni de litere din Berlin, un meniu bogat si variat: de la autofictiunea din "Luminita, mon amour"  la lumea fantastica din "Teodosie cel Mic", de la postmodernismul si textualismul lui Razvan Radulescu la stilul clasic al lui Filip Florian.  

Leapsa merge mai departe la white noise, vidal, dragos c, lorena lupu, Cezar Paul-Badescu -  daca au timp si chef de ea si daca au ce spune, daca li s-a intamplat adica sa citeasca vreo carte starniti de un post de-al "teroristei" luciat.